MEDIC CONSTATARE DECES
În momentul dificil în care a intervenit un eveniment nefericit în viața dumneavoastră, respectiv decesul unei rude sau al unei persoane dragi, primul pas care trebuie făcut îl reprezintă constatarea decesului de către un medic care, după examinarea corpului neînsuflețit și constarea cauzei decesului, eliberează un document ce poartă numele de CERTIFICAT CONSTATATOR AL DECESULUI.
Odată cu solicitarea serviciilor noastre funerare, va punem la dispoziție un medic care va constata decesul.
CONSILIERE PENTRU SOLUȚIONAREA PROCEDURILOR LEGALE
Va putem consilia, sau ne putem angaja să întocmim întreagă procedura legală în locul dumneavoastră (fiind împuterniciți în baza unei procuri notariale). Vă vom oferi sprijin în vederea eliberării certificatului de deces, a adeverinței de înhumare, a autorizației de depunere la capelă, a ajutorului de deces oferit de Casa de Pensii sau de către angajator.
În vederea derulării procedurilor legale vor fi necesare mai multe documente, pe care le puteți vizualiza mai jos.
ACTE NECESARE
- Certificat medical constatator al decesului întocmit și semnat de medicul care a făcut constatarea.
- Dovadă eliberată de Poliție sau Parchet din care să rezulte că au fost sesizate (în cazul sinuciderii, accidentelor, alte cauze violente, cadavrul neidentificat și alte cazuri prevăzute expres de Codul Penal) În mod obligatoriu în aceste cazuri în actul constatator de deces se impune viză Parchetului.
- Actul de identitate al decedatului.
- Certificatul de naștere al decedatului.
- Actul de identitate al declarantului.
- Certificatul de îmbălsămare.
- Certificatul de deces (se obține în bază actelor menționate, de la Starea Civilă sau primăria localității în rază căreia a survenit decesul).
- Livretul militar sau adeverință de recrutare, după caz, pentru persoanele supuse obligațiilor militare, până la 60 ani